en-USro-RO

| Login
19 iunie 2019

Calendarul zilei

Miercuri, 19 iunie 2019

Sfintii zilei
Ss. Romuald, abate *; Iuliana Falconieri, fc.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), III
Lectionar
2Cor 9,6-11: Dumnezeu îl iubește pe cel care dã cu bucurie.
Ps 111: Fericit este omul care se teme de Domnul. (sau Aleluia.)
Mt 6,1-6.16-18: Tatãl tãu, care vede în ascuns, te va rãsplãti
.
Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 11-a de peste an

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

19 iunie 2019

Să imităm exemplul pe care ni l-a dat Domnul, păstorul cel bun

Din Omiliile sfântului Asterius de Amasea, episcop
(Omil. 13: PG 40, 355-358.362)

Deoarece modelul după chipul căruia aţi fost făcuţi este Dumnezeu, străduiţi-vă să imitaţi exemplul său. Voi sunteţi creştini şi prin însuşi numele vostru mărtu­risiţi demnitatea voastră umană, de aceea, fiţi imitatorii iubirii lui Cristos care s-a făcut om.

Gândiţi-vă la bogăţiile bunătăţii sale. Când trebuia să vină între oameni, prin întrupare, el l-a trimis înainte pe Ioan, vestitorul şi maestrul pocăinţei, şi, înainte de Ioan, pe toţi profeţii, ca să-i înveţe pe oameni să se căiască, să se întoarcă pe calea cea bună şi să se con­vertească la o viaţă mai bună.

Puţin după aceea, atunci când a venit el însuşi, a pro­cla­mat personal şi cu gura sa: Veniţi la mine, toţi cei oste­niţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă (Mt 11,28). Cum i-a primit pe cei care i-au ascultat cuvântul? Le-a dat imediat iertarea păcatelor şi i-a eliberat de ceea ce îi chinuia: Cuvântul i-a sfinţit, Duhul i-a întărit, omul vechi a fost înmormântat în apă şi a fost născut omul nou, care a înflorit în har.

După aceea, ce a urmat? Cel care fusese duşman a devenit prieten, cel străin a devenit fiu, cel păcătos a devenit sfânt şi evlavios.

Să imităm exemplul pe care ni l-a dat Domnul, păs­torul cel bun. Să contemplăm Evangheliile şi, admirând modelul de grijă şi de bunătate oglindit în ele, să căutăm să-l asimilăm bine.

În parabole şi în asemănări văd un păstor care are o sută de oi. Îndepărtându-se una dintre ele şi umblând rătăcită, el nu rămâne cu cele care pasc în ordine, ci, pornind în căutarea celeilalte, trece peste văi şi păduri, urcă munţi mari şi prăpăstioşi şi, umblând prin locuri pustii, cu mare trudă, caută şi iar caută până când găseşte oaia rătăcită.

După ce a găsit-o, nu o bate, nici nu o constrânge să ajungă la turmă, ci, luând-o pe umeri şi tratând-o cu gingăşie, o duce înapoi la turmă, bucurându-se mai mult pentru oaia găsită decât pentru mulţimea celor­lalte. Să luăm în considerare realitatea învăluită şi ascunsă a parabolei. Acea oaie nu este deloc o oaie, nici acel păstor nu este un păstor, ci semnifică altceva.

Sunt figuri care conţin mari realităţi sacre. De fapt, ne avertizează că nu este corect a-i considera pe oa­meni ca nişte condamnaţi şi fără speranţă şi că nu tre­buie să-i neglijăm pe cei care se află în pericole, nici nu trebuie să fim leneşi în a le veni în ajutor, dar că este datoria noastră să-i conducem pe calea cea dreaptă pe aceia care s-au îndepărtat şi care s-au rătăcit. Trebuie să ne bucurăm de întoarcerea lor şi să-i reprimim în mulţimea celor care trăiesc bine şi în evlavie.