en-USro-RO

| Login
23 iunie 2018

Calendarul zilei

Vineri, 22 iunie 2018

Sfintii zilei
Ss. Paulin de Nola, ep. *; Ioan Fisher, ep. și Thomas Morus, m. *; 

Niceta de Remesiana, ep.
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã 
verde (alb, roșu), III
Lectionar
2Rg 11,1-4.9-18.20 : L-au uns rege și toți l-au aclamat bãtând din palme și strigând: „Trãiascã regele!”
Ps 131 : Dumnezeu și-a ales locuința în mijlocul poporului sãu.
Mt 6,19-23 : Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta
.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 11-a de peste an

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

22 iunie 2018

Ofranda curată a Bisericii

Din tratatul Împotriva ereziilor, de sfântul Irineu, episcop 
(Cartea 4, 18, 1-2.4.5: SCh 100, 596-598.606.610-612) 

Ofranda Bisericii, pe care Domnul ne-a învăţat să o oferim în lumea întreagă, este considerată de Dum­nezeu ca o jertfă curată şi plăcută lui. Nu pentru că el ar avea nevoie de o jertfă din partea noastră, ci pentru că cel care oferă este preamărit el însuşi în ceea ce oferă, dacă darul său este primit. Prin acest dar se exprimă cinstea şi afecţiunea pe care o avem faţă de rege. Domnul, voind ca noi să oferim acest dar cu toată simplitatea şi nevinovăţia, ne-a spus: Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, în faţa altarului, du-te şi împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi vino să-ţi oferi darul (Mt 5,23). Lui Dumnezeu, aşadar, trebuie să i se ofere primele roade ale creaţiei sale, după cum spune şi Moise: Nu te vei prezenta în faţa Domnului, Dumnezeului tău, cu mâinile goale (Ex 23,15); în felul acesta, omul, exprimându-şi recunoş­tinţa prin bunurile dăruite lui de Dumnezeu în mod gratuit, va primi cinstea care vine de la el. 
Nu noţiunea de ofrandă a fost respinsă, căci ofrande se aduceau atunci, se aduc şi acum; jertfe existau la vechiul popor al lui Dumnezeu, jertfe există şi în Biserică. Ceea ce s-a schimbat este forma, adică cei care oferă jertfa nu mai sunt sclavi, ci oameni liberi. Domnul este unul şi acelaşi, însă una este jertfa adusă de sclavi, şi alta jertfa adusă de oamenii liberi; astfel, prin jertfă se arată şi semnul libertăţii. Nimic nu este indiferent, nici fără valoare, nici fără semnificaţie în faţa lui Dumnezeu. Din acest motiv, aceia îi ofereau o zecime din bunurile lor, însă aceştia care au primit liber­tatea îi consacră lui Dumnezeu tot ceea ce au: îi dăruiesc cu bucurie şi libertate aceste bunuri, nu pentru că sunt mai mici, ci pentru că speră în altele mai mari; aşa cum a făcut acea sărmană văduvă care a pus în vistieria lui Dumnezeu întreaga ei avere. 
Este necesar să-i prezentăm lui Dumnezeu ofranda noastră şi în toate să-i fim recunoscători Dumnezeului creator, oferindu-i primele roade ale creaturilor sale cu intenţie curată, cu credinţă lipsită de făţărnicie, cu spe­ranţă puternică, cu iubire arzătoare. Şi această ofrandă numai Biserica o poate oferi curată Creatorului, ofe­rindu-i, cu mulţumire, din roadele creaţiei sale. 
De fapt, noi îi oferim ceea ce este al său, iar prin ofranda noastră exprimăm unirea şi comuniunea dintre noi şi proclamăm credinţa noastră în învierea trupului şi a spiritului. Aşa cum pâinea, rod al pământului, după ce primeşte invocaţia divină, nu mai este pâine obiş­nuită, ci Euharistie, compusă din două realităţi, una pământească şi una cerească, tot aşa şi trupurile noastre, după ce primesc Euharistia, nu mai sunt supuse strică­ciunii, ci au în ele speranţa învierii.