en-USro-RO

| Login
20 ianuarie 2019

Calendarul zilei

Duminică, 20 ianuarie 2019

Sfintii zilei
Ss. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã duminicalã
verde, II
Lectionar
Is 62,1-5: Dupã cum se bucurã mirele de mireasã, tot la fel se va bucura de tine Dumnezeul tãu.
Ps 95: Vestiți tuturor popoarelor faptele minunate ale Domnului!
1Cor 12,4-11: Toate acestea le lucreazã unul și același Duh, care împarte fiecãruia dupã cum vrea.
In 2,1-11: Aceasta a fãcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii
.

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

20 ianuarie 2019

Suferinţa întregului trup al lui Cristos

Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Augustin, episcop
(Ps 140, 4-6: CCL 40, 2028-2029)

 

Strig către tine, Doamne, vino degrabă în ajutorul meu (cf. Ps 140[141],1). Acest lucru îl putem spune cu toţii. Nu-l spun eu, ci Cristos total. Însă a fost spus de Cristos mai mult în persoana trupului, deoarece, în timp ce era aici, pe pământ, s-a rugat purtând omeni­tatea noastră, l-a rugat pe Tatăl în persoana trupului. Într-adevăr, în timp ce se ruga, din tot trupul său ieşeau picături de sânge, aşa cum găsim în Evanghelie: Isus, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoa­rea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge (Lc 22,44). Ce înseamnă această revărsare de sânge, dacă nu pătimirea pe care Biserica întreagă con­tinuă să o îndure în martirii săi?

Strig către tine, Doamne, vino degrabă în ajutorul meu; pleacă-ţi urechea la glasul meu când te chem (cf. Ps 140,[141]1). Poate credeai că s-a terminat deja sufe­rinţa de a striga atunci când spuneai: Strig către tine? Da, ai strigat, dar să nu te crezi în siguranţă. Dacă ar fi trecut suferinţa definitiv, nu ar mai trebui să strigi; dar dacă suferinţa Bisericii, adică a trupului lui Cristos, continuă până la sfârşitul lumii, să nu spui numai: Strig către tine, vino degrabă în ajutorul meu, ci adaugă: Pleacă-ţi urechea la glasul meu când te chem.

Rugăciunea mea să se înalţe spre tine ca fumul de tămâie, ridicarea mâinilor mele să fie în faţa ta ca jertfa de seară (Ps 140[141],2).

Orice creştin ştie că această expresie îi este atribuită capului. De fapt, spre seară, Domnul, pe cruce, şi-a dat duhul, pe care din nou îl va lua înapoi. Într-adevăr, nu l-a dat împotriva voinţei sale. Însă am fost prefiguraţi şi în acest caz. Care parte din el atârna pe cruce, dacă nu aceea pe care o asumase de la noi? Atunci, cum s-ar putea întâmpla ca, la un moment dat, Tatăl să-l lase şi să-l abandoneze pe Fiul său unic, care este împreună cu el un singur Dumnezeu? Totuşi, Cristos, răstignind slă­biciunea noastră pe cruce, unde, aşa cum spune Apostolul, omul nostru cel vechi a fost răstignit împre­ună cu el (Rom 6,6), a strigat cu glasul omenităţii noastre: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai pără­sit? (Ps 21[22],1).

Aşadar, aceasta este jertfa de seară: pătimirea Dom­nului, crucea Domnului, oferirea victimei mântu­irii, arderea de tot plăcută lui Dumnezeu. Iar în învierea sa, a schimbat acea jertfă de seară în ofranda de dimi­neaţă. Aşadar, rugăciunea care se înalţă neîntinată din­tr-o inimă credincioasă se înalţă ca fumul de tămâie de pe sfântul altar. Nimic nu este mai plăcut decât mireas­ma Dom­nului. De această mireasmă plăcută să miroase toţi cei care cred.

Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el, pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, aşa încât să nu mai fim sclavii păcatului (Rom 6,6).